Suspans

Soarele apunea trist pesteperiferia orasului. Strazile forfoteau de oameni care se intorceau de la munca. Oameni care se supun unei rutine ucigatoare: opt ore de munca pe zi pentru a-si putea intretine familiile, copii, pentru a se dezlipi din mediocritatea vietii lor.
Barbatul intra in casa exact in momentul in care telefonul suna intr-un vacarm de nedescris. Raspunse dupa al treilea ton, cu o voce plictisita:
-Alo!
Era un coleg de birou care ii solicita un imprumut urgent.
-Nu am de unde, raspunse barbatul si inchise dupa un salut formal.
In ciuda conditiei materiale bune, acesta dovedea o zgarcenie si un egoism greu de justificat. La varsta de patruzeci si sase de ani, singurele sale realizari erau cateva concursuri de matematica castigate in vremea studentiei si o lenta ascensiune in cariera sa de contabil. Singurul lux pe care si-l permitea era o iesire pe luna, intr-un local retras din apropierea casei sale.
Precaut ca intotdeauna, el inchise cele patru broaste solide si pleca. Un sentiment de instabilitate ii patrunse in corp. Simtea cum se prabuseste, cauta un punct de sprijin in imediata sa apropiere. Ciudat, ultimul sau gand inainte de a lesina a fost sa-si confirme daca a inchis bine usa.
Barbatul se trezi brusc. Nu ar fi putut spune cu certitudine cat timp fusese inconstient, dar isi putea da seama ca cineva se uita insistent la el. Omul parea ca se uita in gol.
Adevarul i se arata brusc, fara niciun menajament. Era pe un taram necunoscut, granita dintre viata si moarte, fata in fata cu un sol al ei.
Langa el se afla un alt individ.
-Stii de ce esti aici, vorbi solul. Destinul tau depinde de calea pe care o alegi.
Aceasta sfoara este unica voastra cale catre Rai. Ea nu va putea sustine decat pe unul dintre voi. Cel care va ramane va fi sortit Chinurilor vesnice. Dar tine minte, calatorule, Dumnezeu vede tot.
In nemarginire, timpul nu se masoara. Cand barbatul infatisa in fata solului, acesta zambi enigmatic.